Unul din patru angajați români a fost aproape de burnout în 2025, bărbații tineri fiind cei mai mulțumiți
În 2025, peste 41% dintre angajații români au reușit să mențină un echilibru rezonabil la locul de muncă, însă un sfert dintre ei s-au aflat în zona de risc psihologic și burnout, în timp ce doar 30% au declarat o stare de mulțumire ridicată, caracterizată prin relații sănătoase, autonomie, claritate și percepție de corectitudine la locul de muncă.
Indexul stării de bine a angajaților români a înregistrat un scor de 70,3 puncte din 100, indicând o siguranță moderată, dar și o vulnerabilitate crescută la schimbări organizaționale, cum ar fi modificările de leadership, presiunea operațională sau instabilitatea economică. Aceasta plasează România într-o zonă de „siguranță moderată”.
Bărbații tineri s-au dovedit a fi cei mai mulțumiți angajați în 2025, cu 72,1% dintre ei raportând o stare bună și foarte bună. Segmentul de vârstă 18-29 de ani a fost cel mai satisfăcut. Printre domeniile cu cel mai înalt grad de satisfacție se numără comerțul/vânzările (76,4%), serviciile bancare și sănătatea (73,8% fiecare) și ONG-urile (66,6%). În contrast, angajații din IT&C și administrația publică au avut cele mai scăzute niveluri de satisfacție.
Raportul subliniază că starea de bine nu este percepută ca un beneficiu, ci ca o consecință a modului în care este organizată și condusă compania. Diferențele în wellbeing nu sunt întâmplătoare, ci reflectă structuri clare, cum ar fi poziția ierarhică, vechimea, domeniul de activitate și regulile organizației. De asemenea, pe măsură ce vechimea angajaților crește, starea lor de bine tinde să scadă de la „excelent” la „bine”, însoțită de o creștere a tensiunilor gestionabile.
Angajații se văd nevoiți să compenseze prin efort personal lipsurile din designul muncii, care include claritate, echitate, autonomie și relații sănătoase cu managementul. „Datele ne-au arătat că în 2025 nu a fost vorba despre o Românie epuizată, ci despre o Românie care funcționează cu un cost emoțional mare. Majoritatea angajaților își fac treaba, dar sistemele organizaționale îi forțează să compenseze prin efort personal ceea ce lipsește din designul muncii: claritate, echitate, autonomie și relații sănătoase cu managementul. În 2026, provocarea reală pentru companii nu mai este retenția, ci menținerea vitalității oamenilor pe măsură ce cresc în roluri și responsabilitate. Un angajat care rămâne, dar își pierde energia, nu mai creează valoare”, explică Mihai Stănescu.
Conform Indexului stării de bine, principalele surse de epuizare în 2025 au fost volumul mare de muncă (23,3%), presiunea constantă a termenelor limită (19,6%), lipsa echilibrului între viața personală și cea profesională (16,4%) și absența feedback-ului (9,1%). De asemenea, șeful direct a fost identificat ca un factor determinant al stării de bine a angajaților în aproape toate segmentele analizate (19,3%).
Indexul arată cum este trăită munca în România în 2025: ca un sistem de presiuni, adaptări și compromisuri pe care angajații îl gestionează cu un efort considerabil. Măsurarea calității relației dintre angajat și organizație relevă corectitudinea regulilor, claritatea așteptărilor, nivelul de autonomie și sprijinul oferit în momente dificile. Există un proces de uzură organizațională, iar angajații nu discută despre beneficii, ci despre corectitudine, respect, șefi care ascultă și libertatea de a-și organiza munca fără micro-management. Limbajul folosit este adesea emoțional și uneori dur, arătând că aceste teme sunt percepute ca probleme morale. Când angajații afirmă „să nu se mai aranjeze concursurile” sau „șefii să ne trateze ca oameni”, ei subliniază nevoia fundamentală de echitate și demnitate în muncă”, spune Marian Marcu.
