Jonathan Turley: Democrațiile reiau acuzațiile pentru a mobiliza baza electorală
Pe măsură ce economia țării se îmbunătățește și alte probleme își pierd din importanță în ochii publicului, Democrații recurg tot mai mult la un instrument rar întâlnit în Washington: impeachment-ul.
În încercarea de a recâștiga Camera Reprezentanților în alegerile de la mijlocul mandatului, Democrații promit din nou alegătorilor echivalentul jocurilor romane prin reluarea procedurilor de impeachment împotriva președintelui Donald Trump. Pentru mulți alegători liberali, impeachment-ul a devenit un meci captivant de „lawfare”.
Confruntat cu un challenger din partea stângă în New York, Dan Goldman a fost cel mai recent care a menționat impeachment-ul în fața alegătorilor săi. El a susținut că Trump poate fi demis pentru capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro și a soției sale.
Aceiași oameni care au introdus ceea ce am numit un „impeachment rapid” abuziv împotriva lui Trump sugerează acum că acesta poate fi demis pentru un act care a fost anterior considerat legal în instanțe.
Potrivit lui Goldman, operațiunea constituie un război neanunțat și, prin urmare, este demnă de impeachment. Șocul declarat față de operațiune este de-a dreptul comic din partea liderilor care nu au spus nimic când președinți Democrați au desfășurat acțiuni similare.
Nu au existat apeluri răspândite pentru impeachment când președintele Bill Clinton a atacat Bosnia sau când președintele Barack Obama a atacat Libia. În acest din urmă caz, am reprezentat mai mulți membri ai Congresului pentru a contesta războiul neanunțat din Libia. Obama, la fel ca Trump, a ignorat necesitatea de a obține aprobarea Congresului înainte de a ataca capitala unei națiuni străine și locuri militare pentru a forța schimbarea de regim. Figuri precum fosta secretară de stat Hillary Clinton au fost lăudate pentru acțiunile lor ferme în Libia.
Democrații din Camera Reprezentanților și Senat au combinat o memorie slabă cu o lipsă de cunoștințe surprinzătoare. Senatorul Tim Kaine a declarat la televizor că „Constituția nu îi oferă președintelui dreptul de a iniția acțiuni militare”. Aceasta este, desigur, complet fals.
Președinții nu pot declara război conform Constituției, dar pot, cu siguranță, ordona folosirea forțelor militare fără o astfel de declarație. Kaine nu părea să fie deranjat când președinții Democrați au atacat în mod repetat ținte externe fără consultarea sau aprobarea prealabilă a Congresului. Acest lucru include și atacul lui Barack Obama asupra unui cetățean american care nu fusese acuzat de nicio infracțiune într-un atac cu dronă în cadrul politicii sale de „lista cu victime”.
Mai mult, unii Democrați din Camera Reprezentanților și Senat au declarat că susțin sau nu contestă captura.
Am fost întotdeauna împotriva războaielor neanunțate și a acțiunilor unilaterale. Totuși, ca analist juridic, sunt întrebat dacă un președinte are autoritatea legală conform legislației în vigoare pentru a desfășura astfel de operațiuni. Trump are această autoritate. Am pierdut cazul legat de Libia, iar alte provocări la astfel de acțiuni unilaterale au eșuat.
Aceasta include și litigiul legat de captura și urmărirea fostului dictator panamez Manuel Noriega. Aceasta a implicat de asemenea un atac asupra unei țări străine. De fapt, a fost o operațiune militară mai amplă care a durat câteva zile pentru a-l captura pe Noriega, urmată de schimbarea de regim. Noriega a ridicat aceleași autorități internaționale și americane care sunt citate astăzi de comentatori și a pierdut în toate instanțele. În apelurile care au ajuns până la Curtea Supremă a Statelor Unite, Noriega a pierdut pe baza imunității sale de șef de stat și a altor revendicări.
Dacă există temeiuri pentru astfel de afirmații, Maduro este și mai puțin credibil în a le face. Aproape 50 de țări au refuzat să-l recunoască ca șef al Venezuelei după ce a pierdut ultimele alegeri și a preluat controlul asupra țării. În timp ce el a declarat în instanță săptămâna aceasta că „sunt încă președinte al țării mele”, el are cam aceeași legitimitate la acea funcție ca Dan Goldman.
Există obiecții de bună-credință la astfel de atacuri militare împotriva țărilor străine conform dreptului internațional. Aceasta este o afirmație pe care alte națiuni, cum ar fi China sau Rusia, ar putea folosi-o pentru a justifica propriile acțiuni. Totuși, aceasta este o problemă care se va rezolva conform legii din SUA. În timp ce președintele mexican Claudia Sheinbaum a declarat că acțiunea a încălcat Articolul 2 din Carta Națiunilor Unite, va fi Articolul II din Constituția Statelor Unite care va dicta rezultatul acestui caz.
Revenind la jocurile de impeachment, Goldman și alții sugerează că îl vor impeacha pe președintele Trump pentru o captură care este practic identică cu cea care l-a implicat pe Noriega și care a fost declarată legală de instanțe. Chiar lăsând la o parte urmărirea penală, ei l-ar impecha pentru atacuri care sunt legal identice cu cele desfășurate de o lungă listă de președinți, inclusiv președinți Democrați din ultimele două decenii.
Nici istoria, nici Constituția nu contează în jocurile de impeachment.
În filmul „Gladiator”, împăratul Commodus a observat organizatorului jocurilor că recrearea Bătăliei de la Cartagina părea să aibă concluzia greșită, când barbarilor le-a fost dată victoria: „Istoria mea este puțin neclară, Cassius, dar nu ar trebui să piardă barbarul Bătălia de la Cartagina?” Apoi a spus că nu contează. La urma urmei, acestea sunt jocurile, iar „îmi plac surprizele”.
Utilizarea impulsivă a impeachment-ului este despre divertisment, nu despre bună guvernare. Pentru politicienii care se luptă să rămână la putere, cum ar fi Goldman, un impeachment rapid este aceeași chemare către mulțime.
Parașez senatorul Gracchus din film: „Cred că știe ce este Roma. Roma este mulțimea. Invocă magie pentru ei și vor fi distrați. … Inima bătătoare a Romei nu este marmura Senatului, ci nisipul Colosseum-ului. El le va aduce [impeachmentele], și ei îl vor iubi pentru asta.”
