Mojtaba Khamenei nu a participat la funeraliile tatălui său, spre deosebire de frații săi, care au mers

3 Min Citire

Mojtaba Khamenei, absent la funeraliile tatălui său

Mojtaba Khamenei, desemnat succesor al ayatollahului Ali Khamenei la conducerea Iranului, nu și-a făcut apariția nici măcar la funeraliile tatălui său, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate și rolul pe care îl va avea în perioada următoare, potrivit Reuters.

Televiziunea de stat iraniană a transmis imagini de la ceremonia desfășurată duminică în curtea complexului religios Imam Khomeini Grand Mosalla din Teheran, unde trei dintre fiii fostului lider suprem – Mostafa, Meysam și Masoud Khamenei – s-au rugat în spatele sicriului acestuia și ale altor patru membri ai familiei.

În schimb, Mojtaba Khamenei a lipsit complet de la eveniment.

Absența sa vine în contextul informațiilor potrivit cărora a fost rănit în atacul aerian din 28 februarie, când Statele Unite și Israelul au lansat ofensiva asupra Iranului, iar ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al dictaturii islamiste de la Teheran, vinovată de moartea a zeci de mii de protestatari, precum și mai mulți membri ai familiei sale au fost eliminați.

Publicitate
Ad Image

Surse apropiate cercului său au declarat pentru Reuters că Mojtaba Khamenei ar fi suferit răni grave la unul sau la ambele picioare și leziuni la nivelul feței.

Lipsa noului lider suprem a fost remarcată și de participanții la funeralii. O tânără prezentă la ceremonie a declarat pentru agenția semioficială Tasnim că spera să îl vadă pe Mojtaba Khamenei.

„Până în ultimul moment, înainte să înceapă rugăciunea, le-am spus celor din jur că sper ca (Mojtaba Khamenei) să vină. Asta ne-am dorit cu toții.”

La ceremonia de duminică au participat președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, și președintele Parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf. Imaginile difuzate de televiziunea de stat l-au surprins pe Masoud Khamenei în lacrimi, în timp ce un imam oficia rugăciunile funerare.

Autoritățile iraniene organizează o săptămână întreagă de ceremonii funerare pentru fostul lider suprem. După procesiunea programată luni la Teheran, sicriul va fi transportat la Qom, apoi în orașele sfinte șiite Najaf și Kerbala din Irak, înainte de a reveni în Iran pentru ceremonia finală de înmormântare la Mashhad.

Milioane de persoane au fost trimise de regim să participe la procesiunile organizate în următoarele zile. În paralel, armistițiul care a pus capăt conflictului dintre Iran, Statele Unite și Israel rămâne în vigoare, iar negocierile privind viitorul relațiilor dintre părți sunt suspendate temporar pe durata funeraliilor.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *