84 de donatori și aproape 300 de transplanturi efectuate în România în 2023

Autor:
2 Min Citire

84 de donatori și aproape 300 de transplanturi realizate în România în 2023

„Astăzi, de 1 Decembrie, România dovedește încă o dată că solidaritatea, compasiunea și puterea de a dărui ne definesc ca națiune”, scriu reprezentanții ANT pe Facebook.

De la începutul anului au avut loc în țară 84 de prelevări de organe și țesuturi de la donatori aflați în moarte cerebrală. Împreună cu donatorii în viață, aceste acte de solidaritate au rezultat în aproape 300 de transplanturi.

Numai în ultimele două zile au fost realizate trei prelevări de organe și țesuturi, realizate în București, Satu Mare și Constanța.

Astfel, în 28 noiembrie, a avut loc o prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) de la un donator în vârstă de 77 ani, aflat în moarte cerebrală. În urma acesteia s-au realizat: un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni și transplanturi de cornee la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și la Spitalul Universitar de Urgență București.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

În aceeași zi a avut loc o prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare de la o donatoare de 73 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral. În urma acesteia s-au realizat: un transplant hepatic la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca și transplant de cornee la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

În 29 noiembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a avut loc o nouă prelevare de organe, de la un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală. În urma acesteia s-au realizat: un transplant hepatic la Spitalul Sf. Maria București. Din nefericire, rinichii n-au fost eligibili pentru transplant în urma testelor microbiologice.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *