2025 – vârful prozei românești în ultimul deceniu
Articolul de față nu se prezintă ca un clasament al celor mai bune cărți din 2025, ci ca o analiză globală a prozei românești din acel an, punând accent pe direcțiile și tendințele importante ale producției literare autohtone.
Pe măsură ce anul 2025 se încheia, certitudinea că acest an a fost cel mai bun din proza românească din ultimul deceniu se contura tot mai clar. Comparându-l cu 2022, un an de referință datorită unor volume memorabile, se poate afirma că, deși vârful din 2025 poate că nu le întrece pe cele din 2022, imaginea generală a prozei românești este mult mai optimistă.
Unul dintre motivele pentru care 2025 se dovedește a fi cel mai bun an din perspectiva diversității literare este creșterea semnificativă a variației stilistice și tematice. În anii anteriori, s-a observat o lipsă de diversitate, însă în 2025 s-a constatat o îmbogățire a peisajului literar, cu o gamă variată de formule, stiluri și voci, incluzând maximalism, minimalism, realism și proză experimentală.
Un fenomen notabil al anului 2025 a fost resurecția maximalismului. Deși au existat volume maximaliste în anii anteriori, numărul crescut al acestora în 2025 nu este întâmplător. Printre titlurile reprezentative se numără „Paradis” de Radu Vancu, „O nouă ultimă zi” de O. Nimigean și „Ceilalți” de Ion Manolescu.
Alte lucrări de seamă au fost scrise și de autori care au optat pentru construcții complexe, cum ar fi volumele lui Cătălin Ceaușoglu, Daniela Rațiu și debutul lui Andrei Gogu, dovedind astfel că nu se face rabat de la calitate.
Amestecul dintre ficțiunea artistică și genurile populare a fost un alt trend important. Autori precum Cosmin Perța și Florin Chirculescu au adus thrillere captivante, în timp ce Dora Pavel a explorat thrillerul psihologic. Cătălin Ceaușoglu a îmbinat multiple genuri în „Dezrădăcinații”, iar Ramona Gabăr a folosit limbajul basmului cult pentru a crea o poveste antirăzboi.
Antologiile de proză apărute în 2025, cum ar fi „Kiwi, 2025. Destine” și „Retroversiuni. Munca”, au contribuit și ele la diversificarea peisajului literar. De asemenea, antologiile de proză scurtă au îmbogățit oferta literară, printre care se numără „Cicada. Volumul I” și „Smochina”, axată pe proză queer.
Proza scurtă a reușit să se impună cu succes, având volume deosebite, cum ar fi „Revărsatul zorilor” de Iulian Bocai, care rivalizează cu romanele din 2025. Iulian Popa și Mircea Pricăjan au adus perspective interesante asupra relațiilor interumane și a situațiilor-limită.
Debuturile literare din 2025 s-au remarcat printr-un nivel ridicat de calitate. „Tatăl nostru care ești pe pământ” de Andrei Gogu a fost considerat una dintre cele mai notabile debuturi, iar fascinația față de cultura niponă a generat lucrări precum „Și florile de cireș mor” de Mihai Bălăceanu.
Printre temele importante ale anului s-au numărat poveștile de familie și explorarea traumelor transgeneraționale, prezentate în lucrări ca „Camping” de Lavinia Braniște și „Când ești fericit, lovește primul” de Tatiana Țîbuleac. Ficțiunea despre comunism a fost, de asemenea, un subiect frecvent, cu romane ca „Caftul” de Florin Chirculescu și „La apa morților” de Dan Alexe.
În concluzie, anul 2025 a fost marcat de o diversitate mai mare a cărților publicate, debuturi memorabile, antologii multiple și o gamă variată de formule literare. Este de dorit ca această diversitate să continue să crească în anii următori, să includă voci marginale și să provoace cititorii prin povești noi și captivante.
