20 de ani de implicare civică: Federația Națională a Părinților – Edupart marchează două decenii de parteneriat între școală, familie și autorități

3 Min Citire

Pe 6 noiembrie 2025, în Sala „Mircea Ionescu Quintus” a Parlamentului României, Federația Națională a Părinților – Edupart va celebra 20 de ani de activitate printr-un eveniment dedicat colaborării dintre părinți, profesori și instituțiile statului.

Federația Națională a Părinților – Edupart aniversează două decenii de activitate continuă în sprijinul elevilor, familiilor și comunității educaționale din România. Evenimentul aniversar, intitulat „20 de ani de Federație Națională a Părinților”, se va desfășura în data de 6 noiembrie 2025, ora 10:00, în Sala „Mircea Ionescu Quintus” din Parlamentul României.

Momentul central al evenimentului va fi lansarea „Raportului Național al Părinților 2025 – 20.000 de răspunsuri, 20 de concluzii după 20 de ani de Federație”, o cercetare amplă la nivel național ce surprinde percepțiile, nevoile și propunerile părinților privind starea educației din România.

Participare de cel mai înalt nivel

Evenimentul va reuni reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, mediului academic și societății civile. Printre invitații confirmați se numără Președintele Senatului – Mircea Abrudean, Ministrul Educației – prof. univ. dr. psih. Daniel David, Ministrul Muncii – Petre-Florin Manole, Ministrul Sănătății – Alexandru Florin Rogobete, precum și președinți ai principalelor comisii parlamentare din domeniul educației, sănătății și protecției sociale.

De asemenea, vor fi prezenți lideri ai organizațiilor civice și educaționale de referință, precum SuperTeach, ReThink, RePatriot, INACO, ASPES, Itsy Bitsy, Rotary, Lions și DeMolay International, alături de foști președinți ai Federației și de cei 39 de președinți de filiale județene.

Declarația domnului Cătălin Viorel Nan, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart

„Evenimentul nostru aniversar nu este doar despre trecut, ci despre viitor. Despre cum, împreună – părinți, profesori, elevi, decidenți și parteneri din societatea civilă – putem construi o educație care pune copilul în centrul fiecărei decizii.

De 20 de ani, Federația Națională a Părinților reprezintă vocea celor care cred că educația începe în familie și se desăvârșește prin comunitate.
Le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul anilor, au contribuit la acest parcurs: foștilor președinți ai Federației, colegilor din filiale, cadrelor didactice, autorităților și organizațiilor care ne-au fost alături.

Prezența fiecăruia dintre dumneavoastră la acest moment aniversar conferă evenimentului o valoare aparte. Este dovada că parteneriatul dintre părinți, școală și instituțiile statului nu este doar un deziderat, ci o realitate pe care o putem consolida în fiecare zi.”
Cătălin Viorel Nan, Președinte Federația Națională a Părinților – Edupart

Confirmări și detalii organizatorice

Participarea la eveniment se poate confirma până la data de 12 octombrie 2025, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon +40 747 025 012.

Prin acest moment aniversar, Federația Națională a Părinților – Edupart reafirmă importanța dialogului între familie, școală și autorități și continuă să promoveze o viziune comună asupra educației – una bazată pe respect, cooperare și responsabilitate.


Distribuie acest articol
6 comentarii
  • Felicitări pentru cei 20 de ani de activitate! E bine să vedem că părinții se implică atât de mult în educația copiilor lor. Sper să continue și pe viitor cu acest spirit de colaborare.

  • E important să avem astfel de organizații care unesc părinți, profesori și autorități. Totuși, mă întreb cât de mult din ceea ce discută ei se transformă în acțiuni concrete?

  • Aș fi curios să aflu mai multe despre realizările Federației în acești 20 de ani. S-au făcut progrese vizibile în educație datorită lor sau e doar o celebrere a numelui?

  • Sunt sceptic în legătură cu efectele reale ale acestui parteneriat. De multe ori, vorbim frumos despre colaborare, dar rezultatele rămân neschimbate.

  • Mi-ar plăcea să văd mai mult suport din partea autorităților pentru inițiativele Edupart! Cred că au potențialul să transforme sistemul educațional dacă sunt ascultați cum trebuie.

  • Aceste evenimente sunt interesante, dar nu cred că rezolvă problemele fundamentale ale educației românești. La finalul zilei, cine câștigă cu adevărat din toate aceste întâlniri oficiale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *