19 șoferi au rămas fără permis noaptea trecută în Capitală din cauza drifturilor pe zăpadă

1 Min Citire

Polițiștii Brigăzii Rutiere a Capitalei au aplicat 65 de amenzi și au reținut 29 de permise în noaptea de sâmbătă spre duminică

Polițiștii Brigăzii Rutiere a Capitalei au avut în noaptea de sâmbătă spre duminică o acțiune de control pentru verificarea șoferilor care adoptă un comportament agresiv în trafic.

Au fost date 65 de amenzi în valoare de aproximativ 63.400 lei și au fost întocmite două dosare penale pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii rutieri au reținut 29 de permise de conducere. Printre șoferii care au rămas fără permis se numără 19 care au făcut derapaje controlate (drifturi) și 5 care nu au respectat culoarea roșie a semaforului.

De asemenea, au fost reținute 18 certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate și retrase două seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Publicitate
Ad Image

Printre exemplele date de polițiști se numără cel al unui tânăr de 23 de ani, care a fost prins în Sectorul 3 făcând derapaje controlate și al unui alt tânăr de 21 de ani, prins în parcarea unui centru comercial din Sectorul 6. Ambii au fost amendați și lăsați fără permis pentru 30 de zile.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *